Celebrul sciitor american Andrew Solomon spune că i-a fost anulată o conferință la București din cauza temei – identitatea gay. Asociația ACCEPT îl contrazice

Celebrul sciitor american Andrew Solomon spune că i-a fost anulată o conferință la București din cauza temei - identitatea gay. Asociația ACCEPT îl contrazice

„Cartea mea urcă în lista de besteseller-uri de aici, din România, dar conferința mea la Biblioteca Națională din București a fost anulată, când conducerea (instituției, n.r.) a aflat că voi vorbi despre identitatea gay. Să nu crezi niciodată că ai câștigat bătăliile”, a scris Andrew Solomon pe pagina sa oficială de Facebook.

Însă, reprezentanții Asociației ACCEPT, care au organizat întâlnirea din 14 iunie cu publicul din București, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, că Andrew Solomon urma să țină conferința cu tema „Despre iubire, cu orice preț: sexualități și identități în secolul 21” la Biblioteca Centrală Universitară din București și nu la Biblioteca Națională, așa cum a scris Andrew Solomon în mesajul său de pe Facebook.

În cele din urmă conferința lui Andrew Solomon s-a desfășurat pe 14 iunie, în sala de cinema de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București (UNATC). Evenimentul a fost organizat de Asociația ACCEPT și Asociația TRANSform, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite la București, conform site-ului accept-romania.ro.

Contactată luni de agenția MEDIAFAX, Voichița Dragomir, directorul adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare (BCU), a declarat că Andrew Solomon „a fost greșit informat” și că „lucrurile nu au stat așa”.

„Lucrurile nu au stat așa, nu avem absolut nimic cu… nu avem niciun fel de… fiecare este liber să-și facă opțiunile sale. Noi nu am… Ceea ce a fost domnul Solomon informat nu este adevărat. Nu are nicio legătură cu opțiunea dânsului, nici nu am știut despre această opțiune. Noi am aflat de pe Facebook acest lucru ulterior. Nu am știut despre toate lucrurile astea și nu avem de ce să suportăm ceea ce ne acuză unii și alții. Nici nu știu cine ne acuză de fapt și de ce ne acuză. Îmi pare foarte rău. Noi nu am primit niciun punct de vedere oficial din partea cuiva ca să știm că suntem acuzați de ceva. Nu a avut nicio legătură opțiunea domnului Solomon despre care nici nu am știut”, a declarat Voichița Dragomir, cea care asigură conducerea BCU după ce fostul director general al instituției, Mireille Rădoi, a fost demis în 7 noiembrie 2013 de Ministerul Educației.

Întrebată dacă era prevăzută să fie organizată conferința lui Andrew Solomon la BCU și nu a mai fost organizată dintr-un alt motiv, Voichița Dragomir a spus: „A fost doar o discuție, a fost o proastă comunicare. Noi nu am semnat absolut niciun contract de comodat sau de parteneriat cu organizatorii. A fost doar o discuție. Că nu s-a finalizat din cauza unei proaste comunicări, a unei proaste abordări…”.

Totodată, Voichița Dragomir a spus că discuțiile privind organizarea conferinței respective nu au fost purtate nici cu Asociația ACCEPT și nici cu editura Humanitas (care a publicat în limba română volumul autorului „Demonul amiezii. O anatomie a depresiei”, n.r.), ci cu o altă asociație a cărei denumire nu și-o mai amintește. „Tocmai asta este. Lucrurile au fost atât de întortochiate, încât noi am avut discuția cu o altă asociație”, a mai spus Voichița Dragomir.

Pe de altă parte, scriitorul Andrew Solomon, care, în 2002, s-a numărat printre finaliștii pentru premiul Pulitzer, cu volumul „Demonul amiezii. O anatomie a depresiei”, s-a întâlnit cu publicul român, pe 13 iunie, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cișmigiu din Capitală, pentru o dezbatere pe marginea cărții.

Volumul „The Noonday Demon: An Anatomy of Depression”, apărut la editura Humanitas sub titlul „Demonul amiezii. O anatomie a depresiei”, a câștigat, în 2001, National Book Award, iar în 2002 a figurat printre finalistele pentru premiul Pulitzer, fiind inclus în lista publicației The Times a celor mai bune o sută de cărți ale deceniului.

Andrew Solomon, născut în 1963, și-a făcut studiile la Yale și Cambridge și trăiește la New York și Londra. Este doctor în psihologie și scrie literatură de factură politică, culturală, psihologică și de ficțiune. Acesta apare în mod regulat – cu o largă și diversificată sferă de subiecte despre depresie, artiștii sovietici, renașterea culturală afgană, politica libiană și altele – în New Yorker, New York Times Magazine, Artforum, Travel and Leisure și în alte publicații.

Printre cărțile scrise de Andrew Solomon se numără „The Irony Tower: Soviet Artists in a Time of Glasnost”, „A Stone Boat” și „Far from the Tree: Parents, Children, and the Search for Identity”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Trei persoane și-au pierdut viața pe “drumul morții”! Circulația se desfășoară cu dificultate pe DN2/...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Kate Middleton este devastată de moartea sa: Ne pare foarte rău că a murit
Halva de casă. Rețeta cu patru ingrediente
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cât de mulțumiți sunt angajatorii de tinerii din Gen Z?